Transformăm becurile arse în șanse la educație! - Recolamp

Transformăm becurile arse în șanse la educație!

 

Recolamp continuă campania „Transformă deșeurile în energie!”, o inițiativă de responsabilitate socială și de colectare selectivă a deșeurilor din echipamente de iluminat. Campania a fost lansată în luna iunie a acestui an, din dorința de a oferi oamenilor mai multe motive pentru a colecta selectiv: fiecare bec ars adus la punctele de colectare capătă valoare pentru susținerea unor cauze sociale.

Noua etapă se desfășoară în parteneriat cu Narada, organizația pentru care educația e motorul tuturor proiectelor desfășurate. Concret, în perioada 14 octombrie 2020 – 14 ianuarie 2021, la fiecare 200 de becuri colectate selectiv la punctele de colectare, Recolamp donează 58 de lei pentru proiectul EDUBox – un kit de prim ajutor educațional care include echipamente digitale, laptopuri și tablete, oferite copiilor din comunitățile vulnerabile unde învățământul se desfășoară acum în scenariul roșu, cu scopul de a-i reconecta la educație.

Prima etapă, cea de lansare a campaniei, a fost derulată în parteneriat cu Crucea Roșie Română, pentru a susține programul ”Banca de Alimente”. Astfel, în 3 luni, becurile arse colectate selectiv s-au transformat în alimente pentru 70 de familii parte din acest program.

De această dată, donațiile se îndreaptă către învățământ, cu mesajul Transformă becurile arse în șanse la educație. Pe această cale, Recolamp lansează către toate persoanele care generează deșeuri din echipamente de iluminat apelul să colecteze becurile arse și să le recicleze, atât pentru un viitor mai verde, cât și pentru a contribui la obiectivul propus de a ajuta copiii din comunitățile defavorizate să se reconecteze la educație prin intermediul tehnologiei.