Despre noi

Colectăm și reciclăm deșeuri din echipamente de iluminat încă din 2007!

Recolamp este asociația non-profit care preia responsabilitatea de management al deșeurilor pentru producătorii de EEE-uri, cu specializare pe becuri, lămpi și echipamente de iluminat. În cei peste 17 ani de activitate, am devenit una dintre principalele asociații non-profit din România care susține activ colectarea și reciclarea deșeurilor, în condiții de maximă siguranță.

Recolamp se angajează să preia de la producătorii de echipamente de iluminat din România responsabilitatea privind gestionarea deșeurilor generate de produsele pe care le furnizeaza pe piață.
Totodată, dorim să creăm premisele pentru reciclarea acestora în condiții de siguranță pentru mediu și pentru sănătatea populației.

Asociația Recolamp se angajează să își desfășoare activitatea într-o manieră eficientă și responsabilă față de mediu. Eforturile noastre au în vedere colectarea și reciclarea conform cu legislația europeană, precum și responsabilizarea populației pentru adoptarea unui comportament prietenos cu mediul înconjurător.

Echipa Recolamp

Bela Kovacs

Director General

Daniela Brumă

Director General Adjunct

Sorin Boroș

Director Logistică

Simona Vaida

Manager Relația cu Autoritățile

Membru Eucolight

Recolamp face parte din Eucolight încă de la înființarea acesteia, în 2015. Eucolight reprezintă vocea organizațiilor din Europa care se ocupă cu gestionarea deșeurilor din echipamente de iluminat, fiind, de asemenea, preocupată de implementarea principiilor economiei circulare.
Cele peste 25 de asociații din Eucolight au reușit împreună să colecteze peste 2 miliarde de deșeuri și să dezvolte o rețea de peste 68.000 de puncte de colectare pentru consumatorii casnici și 30.000 de puncte de colectare pentru organizații publice și private.

Organizații partenere