Logistica inversă și impactul asupra afacerii tale

 

Logistica inversă (LI) cuprinde toate operațiunile legate de mișcarea produselor în direcție inversă în cadrul lanțului de distribuție (ex. de la consumator la producător). LI este considerată un proces de planificare, implementare și control a materiilor prime, a produselor finite și a informațiilor aferente, de la punctul de consum până la punctul de origine, cu scopul de a recupera valoarea rămasă sau de a-l elimina corespunzător.

Nu este furnizat text alternativ pentru această imagine

Acest proces presupune mai mult decât simpla reutilizare a containerelor și a ambalajelor, incluzând operațiuni de reînnoire și recondiționare, managementul și vânzarea surplusului. Returul este unul dintre cazurile în care avem nevoie de proceduri și activități de LI bine definite. Atunci când produsul este defect sau nu îndeplinește așteptările, clientul îl va returna, iar compania va trebui să determine care sunt următorii pași. O logistică inversă eficientă are ca rezultat beneficii directe, inclusiv o satisfacție sporită a clienților, scăderea nivelului de investiții a resurselor și reducerea costurilor de depozitare sau distribuție.

Logistica inversă mai este utilizată pentru a-i ajuta pe consumatorii finali să scape de produsele uzate sau cu o viteză lentă de circulație pentru a-i determina să cumpere produse noi.

Impactul logisticii inverse asupra afacerii

Odată cu apariția noilor tehnologii, au fost dezvoltate noi canale de distribuție pentru a asigura consumatorilor cele mai rapide și ușoare modalități de achiziționare. Aceste schimbări vin și cu noi provocări deoarece canalele directe (precum comerțul electronic) intensifică returnarea produselor. Logistica inversă a devenit prin urmare una dintre cele mai mari provocări operaționale ale unei afaceri care se bazează pe comerțul electronic din cauza volumelor mari și a costurilor de procesare a returnărilor.

Riscuri

Recuperarea poate reprezenta doar revânzarea unui produs, dar poate fi însoțit de o serie de procese de colectare, separare și reciclare. Termeni precum reutilizare, reciclare, reducerea resurselor, responsabilitatea față de mediu au devenit familiari pentru noi toți. Din perspectiva reglementărilor europene, comercianții care nu acordă atenție retururilor riscă blocarea activității și amenzi considerabile.

Soluții

Colectarea este prima și cea mai importantă etapă în procesul de recuperare. De exemplu, Recolamp asigură colectarea produselor electrice și electronice uzate, transportul, depozitarea și sortarea regională și națională. Serviciile includ preluarea responsabilității producătorului de echipamente electrice și electronice (surse de lumină și aparate de iluminat) și sunt gratuite.

În concluzie, procesul de logistică inversă este unul complex care trebuie planificat, implementat și controlat corespunzător. Conform reglementărilor în vigoare, companiile trebuie să își îndeplinească angajamentele față de consumatori, dar și față de mediu prin respectarea normelor de reciclare a electronicelor uzate.