Asociația Recolamp, unul dintre primii susținători din România ai colectării selective şi reciclării deșeurilor din echipamente de iluminat, anunță că, în anul 2018, a colectat și tratat 1.136 de tone de deșeuri, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 20% față de anul 2017.
Recolamp a luat-o de la zero şi a construit, prin forţe proprii, în cei 11 ani de activitate, cea mai mare reţea naţională de colectare, oferind gratuit serviciile sale către generatorii de deşeuri de toate categoriile. Anul trecut numărul colțurilor verzi a ajuns la 13.298 la nivel național, iar din rapoartele logistice reiese că 63% din aceste locații au predat cel puțin o dată deșeuri, 55% din deșeuri venind către Recolamp din inițiativa locațiilor – ceea ce arată o îmbunătățire a nivelului de conștientizare a importanței colectării selective a deșeurilor periculoase.
Cu ajutorul parteneriatelor cu locațiile și cu colectorii și reciclatorii (53 de companii active), Recolamp a reprezentat anul trecut 251 de producători romȃni cărora le-a preluat responsabilitatea legală cu privire la gestionarea deșeurilor din echipamente electrice și electronice puse pe piață categoria 5 – echipamente de iluminat, conform clasificării din OUG 5/2015. Astfel, în numele participanților săi, Recolamp a îndeplinit ținta legală de colectare de 46,9% din media vânzărilor producătorilor din ultimii 3 ani.
Recolamp este o prezență foarte activă pe piața din România, în cei 11 de existență devenind deja un nume în industria reciclării. De la an la an ne-am dezvoltat atât infrastructura de colectare, cât și rețeaua de parteneri cu ajutorul cărora ne asigurăm că aceste deșeuri extrem de periculoase ajung la centrele de reciclare specializate. In 2018 am înregistrat 11.428 de apeluri la membri din 7.927 de locații din rețeaua noastră și am făcut 2.038 de vizite la 1.638 de locații. În continuare, sistemul de colectare pune la dispoziție un număr de telefon gratuit, unde ne pot apela cei care au containerele pline cu deșeuri, iar în maxim 10 zile lucrătoare, un colector autorizat le ridică și lasă la schimb noi recipiente pentru a fi utilizate în continuare.
Béla Kovács, Director General Recolamp
2018 a fost al 11-lea an de existență al Recolamp în Romania, iar numărul unităților de unde Recolamp ridică deșeuri a fost în creștere, ajungând la 1.165 de unități din educație, 1.660 de instituții publice, 500 de companii din sănătate și 543 de locații din sistemul HoReCa.
În 2019, Recolamp poate fi partenerul de reciclare al oricărei instituții publice sau private. Solicitȃnd containerele personalizate Recolamp acestea pot beneficia de întreaga infrastructură națională de colectare pe care asociația a dezvoltat-o. Colaborarea cu Recolamp este gratuită, organizația asigurând preluarea deșeurilor de la cantitatea minimă de 20 de kilograme sau 100 de bucăți de becuri și/sau tuburi fluorescente și pentru minim 50 de kilograme, în cazul corpurilor de iluminat.
Anul acesta vom continua să ne extindem infrastructura și să dezvoltăm campanii de colectare și educare. Pentru că ne dorim ca orice companie, indiferent de cât de mare sau mică este, să înțeleagă că poate face diferența în acest domeniu complex al reciclării. Din păcate, nu toate organizațiile au politici bine definite în acest sens, iar majoritatea reciclabilelor sunt pur și simplu aruncate la gunoi. De aceea, este esențial să ne gândim cum putem acționa, astfel încât compania în care lucrăm să devină mai verde; cum putem stabili şi comunica intern politici/proiecte de sustenabilitate și responsabilitate socială; cum putem încuraja un comportament responsabil precum reciclarea selectivă sau reducerea consumului de resurse. Ce se întâmplă dacă vom continua să nu acționăm? Ne așteaptă sancțiuni, proceduri de infringement – amenzi care se vor plăti din banii noștrii… Ca să nu mai spunem despre gropile de gunoi care poluează masiv și au un impact negativ asupra sănătății noastre. Dacă aveți becuri arse acasă și nu știți unde le puteți duce, identificați pe harta noastră cele mai apropiate puncte de colectare. Dezvoltând un comportament responsabil, veti vedea cum reciclarea este o acțiune care are rezultate vizibile pe termen lung. Și că acțiunea fiecăruia dintre noi contează.
Anca Lupusavei, Director de Marketing, Recolamp