Obligația 1 la 1 și 1 la 0. Ce ar trebui să știe distribuitorii de echipamente electrice

 

Conform OUG 5/2015 distribuitorii de echipamente electrice și electronice au obligația de a primi din partea consumatorilor casnici echipamente uzate pe care aceștia nu  le mai folosesc cu scopul de a fi reciclate. Acest mecanism, dacă ar fi cunoscut și pus în aplicare corespunzător atât de către distribuitori, cât și de către consumatorii finali ar asigura o parte importantă din targetul pe care România îl are de îndeplinit pe segmentul reciclării de echipamente electrice.

Ordonanța de urgență amintită mai sus face referire la două tipuri de obligații ale distribuitorilor de echipamente electrice:

Obligația unu la unu înseamnă că orice cetățean care dorește să își cumpere un echipament electric nou poate merge la magazin împreună cu cel vechi, de acasă. Magazinul respectiv are obligația să i-l preia. Este foarte important de știut că această obligație se aplică doar pentru echipamentele care conțin toate piesele esențiale și care nu conțin alte tipuri de deșeuri în afară de DEEE.

Deșeurile preluate astfel pot fi predate către puncte de colectare sau către o organizație care poate prelua această responsabilitate, așa cum este Recolamp, care se poate ocupa de transportul acestora până la punctul de reciclare.

Cu privire la obligația unu la unu există o sincopă legislativă atunci când vorbim de produsele comandate online. Dacă produsul nou vine prin curier ce se întâmplă cu un produs vechi pe care consumatorul dorește să îl returneze?

Obligația unu la zero prevede faptul că magazinele de echipamente de iluminat, care au o suprafață de vânzare de peste 400 de mp, sunt obligate să primească becurile arse cu care vin consumatorii, chiar dacă vorbim doar de un singur bec.

Problema este că multe dintre magazine nu cunosc legea. Acestea sunt obligate să informeze consumatorii că pun la dispoziție un sistem de colectare, fie printr-un sticker, fie printr-un flyer. Pentru că este important ca cetățeanul să știe unde să vină fie și cu un singur bec ars.

Astfel, producătorii de EEE au obligația să informeze consumatorii cu privire la următoarele aspecte:

  • colectarea selectivă a DEEE;
  • care sunt sistemele de colectare puse la dispoziția consumatorilor casnici;
  • rolul consumatorului final în procesul de reciclare al DEEE;
  • impactul pe care îl au aceste deșeuri asupra mediului și sănătății umane;

Producătorii au de asemenea obligația de a pune simbolul de reciclare pe toate produsele introduse pe piață după intrarea în vigoare a OUG 5/2015. Toate informațiile despre cum poate fi reciclat produsul este obligatoriu să fie introduse de către producători și / sau distribuitori în instrucțiunile de utilizare ale respectivului produs.

În eventualitatea unui control al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, în caz de neconformitate, amenzile variază între 40.000 și 50.000 de lei.