Recolamp: OCDE atrage atenția asupra pericolului vânzării online de becuri fără a contribui la sistemul de colectare și reciclare a lor.

Asociația Recolamp, membru al EucoLight (Asociația Europeană a organizațiilor care preiau răspunderea reciclării deșeurilor din echipamente de iluminat) anunță publicarea raportului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pe tema responsabilității producătorilor care vând online becuri și alte corpuri de iluminat.

Raportul întocmit de OCDE cu ajutorul membrilor Eucolight, printre care și Recolamp, arată că vânzarea online de echipamente de iluminat, mai ales pe platforme virtuale cu mai multe tipuri de produse (mall online), trebuie să se supună acelorași reguli impuse comercianților reali și centrelor comerciale.

Recomandarea OCDE este ca aceste platforme virtuale să aibă statut de producători în ceea ce privește vânzarea de echipamentele de iluminat și să fie obligate să facă parte dintr-o schemă de colectare și reciclare a deșeurilor care provin din astfel de echipamente.

“Recolamp susține această recomandare care este esențială pentru a reduce, mai ales în țări ca România, numărul mare de free-rideri, adică acei producători/comercianți de echipamente de iluminat care pun pe piață astfel de produse, dar nu se implică și în colectarea și reciclarea lor, așa cum prevede principiul  Răspunderea Extinsă a Producătorului.  Astfel de producători și comercianți pot să se implice direct în colectarea și reciclarea corpurilor de iluminat arse sau uzate sau indirect, făcând un transfer de responsabilitate către Recolamp, care, în numele lor, se va ocupa de gestionarea acestor tipuri de deșeuri, foarte periculoase pentru mediu și sănătatea oamenilor. Faptul că o organizație ca OCDE face această recomandare este încă un semnal de alarmă asupra periculozității acestor deșeuri și asupra nevoii de a le gestiona complet și corect”, a declarat Béla Kovács, directorul Recolamp.

Raportul OCDE mai arată și că vânzările online de echipamente și corpuri de iluminat știrbește eficiența principiului Răspunderea Extinsă a Producătorului, care se aplică în toate țările Uniunii Europene, și impactează negativ aproape 10% din întreaga piață de echipamente electrice și electronice din țările membre OCDE.

Recolamp a derulat numeroase campanii de informare și educare menite atât să ajute la mai buna înțelegere și aplicare a acestui principiu, cât și la creșterea gradului de colectare și reciclare.

În România, Recolamp reprezintă 189 de producători cărora le-a preluat responsabilitatea legală cu privire la gesionarea deșeurilor din echipamente electrice și electronice puse pe piață categoria 5 – echipamente de iluminat, conform clasificării din OUG 5/2015.

Anul trecut, în numele participanților săi, Recolamp a îndeplinit ținta legală de colectare de 48,57% din media vânzărilor producătorilor din ultimii 3 ani, asigurând reciclarea a 946.969 de kilograme de deșeuri.

“Așa cum arată și secretarul general al Eucolight, Marc Giraud, principiul Răspunderea Extinsă a Producătorului are ca scop să îi responsabilizeze pe cei care produc și vând echipamente și corpuri de iluminat și să îi facă să reducă impactul pe care activitatea lor o are asupra mediului. Așa că atunci când producătorii care vând online eludează legea și nu se implică  în gestionarea acestor deșeuri (practic sunt free-rideri în sistem) ne confruntăm cu efecte, atât asupra producătorilor corecți și responsabili, cât și asupra clienților, ambele categorii având de suferit de pe urma iresponsabilității acestor free-rideri”,  a mai afirmat Béla Kovács, directorul Recolamp.